DeCe?mbrie

De-cem-bri-e. De-ce-mbrie. DE-CE? + în fine, n-are rost. DE CE, DECEMBRIE?…
Încă un an în care îmi dau seama că stările mele, toate frustrările mele, obsesiile mele de pe tot parcursul anului, care mai un pic şi se termină, iau amploare în luna asta în care ne aflăm, decembrie.
Stau şi mă uit la ecranul ăsta de vreo 10 minute şi nu ştiu ce să scriu, nu-mi găsesc cuvintele.
Cred că astenia de toamnă are efect întârziat asupra mea. Adică în loc să mă simt ca dracu’ la începtul toamnei, când trebuie să-mi iau la revedere de la vară, eu mă simt ca niciodată altădată plină de energie şi am o dispoziţie de-a dreptul contagioasă. Aşa că astenia aia de toamnă mă loveşte iarna. Mă rog, la începutul iernii, că nu durează mult până mă obişnuiesc. Aaa, stai, că tocmai am aflat că există şi astenie de iarnă. Damn it!
Nu pot să mă împac cu luna asta a anului nicidecum. E prea plină. Începe cu Ziua Naţională. Apoi e ziua de naştere a fratelui meu. Se comemoreză x ani de la Revoluţia din 1989 şi pe toate posturile TV, în ziare, la radio, mai nou, pe net, o să fie doar frânturi din cele întâmplate atunci. Nu am nimic împotrivă, tot respectul, chiar dacă aveam doar 6 luni la Revoluţie. După care vine Crăciunul. Urăsc când trebuie să împodobesc bradul, fiindcă fac asta singură, că-s cea mai mică din familie. Ah, am uitat să menţionez că de-a lungul acestei luni apare o întrebare care se repetă la nesfârşit : “Ce faci de Revelion?” Spre surprinderea mea, anul ăsta a început să se repete de prin noiembrie. Fiind însoţită de o avalanşă de oferte de Revelion. Şi fiindcă de obicei îmi găseam “locul” abia cu (maxim) o săptămână înainte, anul ăsta ştiu cu o lună înainte ce o să fac la trecerea dintre ani.
Revelion…Niciodată n-am înţeles de ce e atât de specială ziua asta. Adică e o zi ca oricare alta, numai că azi e cu ’10 şi mâine o să fie cu ’11 (acum, pe moment mi-am dat seama că o să avem parte de 1.01.2011). Mare lucru, al dracului de mare.
Cred că cel mai tare mă deranjează, de fapt, comercializarea asta cu nesimţire a sărbătorilor. Încep să nu mai suport deloc reclama aia de la Coca-Cola, cu “Sărbătorile vin, sărbătorile viiin….”, când intru în magazine, hypermarketuri, cafenele şi îmi cântă Ştefan Hruşcă. Se fac o mulţime de promoţii la diferite produse sau servicii, aşa cu ocazia sărbătorilor. Prin tot oraşul e plin de lumini şi luminiţe…
Şi cel mai grav – e prea frig. Iar eu mă împac greu cu iarna.
De asta parcă mă plafonez, am stări de căcat, intru în depresii, văd că. Mă închid în casă şi nu vreau să aud de nimic şi de nimeni. Ceea ce nu-i bine. Deloc. Şi tocmai acum se găsesc oameni care să mă frece pe creieri, oameni care se pare că n-au înţeles când le-am zis că m-am săturat de ei, că vreau să fiu lăsată în pace…Deh, viaţa! Cred că trebuie să mi le trag şi eu.
Dar cel mai tare mă infioară că se apropie sesiunea…Parcă nici nu mă pot bucura de sărbători cum trebuie. Şi e un examen care îmi mănâncă tot calciul prin stresul care mi-l provoacă, ce constă în pregătirea unei emisiuni radio de 60 de minute…Sincer, sunt pe lângă. Mie îmi place să scriu, nu să mă aud la radio!
Aşadar, ca un copil mic şi prostuţ, mă întreb : de ce e decembrie? De ce e deja decembrie? Când şi cum a trecut atât de repede anul ăsta?…